Poneiul roz se intoarce cu Tramvaiul 92

Pe ce îşi cheltuie românii banii?

Când spun asta nu ma refer la românul de rând ci la Ministerul Culturii si Cultelor si la Institutul Cultural Român, institutii care ar trebui sa promoveze arta chiar si in aceste momente de criza economica. Cu toate ca de când am descoperit limbajul, noi oamenii, am conceptualizat totul uitând ca, tot noi, am inventat reliagia si ca cele mai importante religii ale lumii vorbesc despre fapul ca mai înainte de toate cele văzute şi nevăzute a fost cuvântul lui Dumnezeu „prin care toate s-au făcut şi fără de care nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut”.

Ma intreb ce se va intâmpla când vom fi reusit sa conceptualizam totul si ca realiatatea asa cum o stim va redeveni CUVANT. Va fi dematerializata,  apoi informatizata si quantificata in biti. Ma intreb ce se va intampla in momentul in care povestile vor fi exprimate printr-o singura idee sau ce se va intampla cand, fiind atat de atrasi de modernism, vom renunta la tot ceea ce pâna  acum era considerat ARTA.

Pentru ca aceste raspunsuri le voi descoperi când raspunsul lor nu va mai putea salva nimic din ceea ce insemna ceva pentru nostalgicul din mine voi incerca sa evidentiez un caz cat se poate de interesant… din punctul meu de vedere.

Acum un an de zile, mai exact in iulie 2008, sub obladuirea ICR-ului, trei tineri “artisit” ce neputându-si asuma nici macar propria declaratie artistica si-au semnat celebrul “ponei roz” cu pseudonimele Nuclear Fairy, Irlo şi Omar. Incidentul, ce s-a discutat chiar si in senatul SUA sub acuzatie de antisemitism, a fost mediatizat in tara impârtind parerile in doua categorii. Cum evenimentul a fost “uitat” atat de presa internationala cat si de cea din românia, un alt artist român (stabilit în Suedia din 1993) in persoana domnului Stefan Constantinescu se gaseste sa strige in gura mare ca a gasit tichia de margaritar pe care o “pierduse” chelul. Lucrarea dumnealui, care ar trebui sa reprezinte România la Bienala de la Venetia, intitulata “Tramvaiul 92” ne evidentiaza ca fiind un popor de oameni violenti (cel putin la nivel verbal) care nu se sfiiesc sa-si ameninte perechea, ca o omoara, intr-un spatiu public. Si ca totul sa fie cat mai românesc este subliniata si indiferenta “monumentala” a românului la o asemenea situatie.

Poate ca austriecii s-au saturat de “tiganii” care le manaca lebedele; poate ca spaniolii s-au saturat de “tiganii” care le sparg casele; poate ca italienii s-au saturat de “tiganii” care le violeaza si le omoara femeile dar poate ca si eu ca “român” m-am saturat sa fiu “promovat” in afara granitelor tarii, prin orice mijloace, ca fiind un infractor. Cred ca arta, prin mesajul ce-l poarta, trebuie sa deschida ochii si sa educe si ca valoarea unui individ este valoarea cuvantului sau (in acest caz a mesajului transmis de arta sa). Inainte de a fi cunoscuti ne facem cunoscut cuvântul. Cum cuvântul suntem noi, inseamna ca noi avem valoarea cuvantului nostru! Cu toate astea, un “român” care traieste in Suedia le “povesteste” strainilor, sub aceeasi obladuire a MCC-ului si ICR-ului, cum suntem noi… ca fiind unul dintre noi!

Cu ceva timp in urma vorbeam cu un prieten despre viitorul artei. Vorbeam despre ceva ipotetic pentru ca arta a murit din care mi se pare. Cred ca ne-am indepartat de conceptul de ARTA atata vreme cât un caine legat ce moare de foame si de sete poate fi considerat ARTA; atâta vreme cât niste animale bagate in formol sunt considerata ARTA si inca una foarte bine cotata, atata vreme cât un “artist” cu cat este mai “inaccesibil” cu atat este mai bine cotat. Asa cum spunea preietenul caruia nu vreau sa-i divulg numele, ultimul mesaj artistic ar fi o sinucidere a artistului, inregistrata si pastrata ca ultima lui marturie care sa ateste faptul ca arta a murit. O astfel de sinucidere artistica a “incercat” reprezentantul Marii Britanii la Bienala  de Arta – McQueen – care a prezentat un film amatoresc despre gradina Bienalei, asa cum arata ea in afara Bienalei, intr-un timp post-arta. Ceea ce McQueen nu si-a dat seama este faptul ca in afara câtorva “exceptii” (reminescente ale vechii scoli de arta, modernizate nu prin forma de exprimare ci prin modernizarea mesajului, arta nu este prezenta nici la Bienala. Ceea ce este totusi prezent la Bienala sunt niste lucrari ale unor “oameni celebri” pe care “criticii de arta” ii numesc artisti pentru ca le este frica sa recunoasca adevarul din fata ochilor – arta a murit sau s-a ascuns!

Poate ma veti intelege mai bine daca veti citi articolele singurului ziar care a scris anul asta despre Bienala de Arta de la Venetia:

http://www.cotidianul.ro/crima_pasionala_romaneasca_la_bienala_de_la_venetia-86352.html

http://www.cotidianul.ro/celebritatile_artei_au_esuat_la_bienala_de_la_venetia-87466.html

Dragobetele la romani

am postat aceste idei de dragobete. ulterior am sters acest post… si a dandu-mi seama ca nu trebuia sa-l sters l-am repostat astazi….

 

Poate pentru ca suntem obositi sau poate pentru ca am devenit si mai interesati de felul in care suntem speculati am inceput sa ne uitam dupa aceasta mare cortina a sarbatorilor asa ca cei mai creativi dintre noi (acum nu fac nici o referire la persoana mea pentru ca nu am nici un merit in aceasta directie) au inceput sa vanda o alta imagine a celui care nu vrea sa vanda sarbatorile.

Recunosc (cu poate o prea mare usurinta) ca pana acum nu aveam o prea buna parere despre Tudor Chirila pentru ca m-a dezamagit atat ca solist ca actor dar ca scenarist sau ca regizor a capatat un oarecare talent de a “evidentia evidentul” asa ca astazi pot spune ca a facut ceva neasteptat din partea lui. Ceea ce urmeaza sa vizionati desi la prima vedere pare semnat de Piersic junir, chiar este creatia fostului Vamaiot…. http://www.youtube.com/watch?v=UbWEtiR5W4o

totusi ca sa terminat intr-o nota optimista as vrea sa inchei cu altceva ce mi-a atras atenti astazi si anume faptul ca … “nimic nu tine inima mai sanatoasa decat sentimentul de a fi indragostit, spune un cardiologist de la Vanderbilt Heart and Vascular Institute.
Si Dr. Julie Damp apreciaza ca exista mai mult de un motiv pentru care a fi indragostit este benefic inimii. Aceste motive includ faptul ca persoanele care sunt casatorite sau se afla intr-o relatie apropiata si sanatoasa au sanse mai mici sa fie fumatoare, sunt mai active fizic si mult mai probabil au o baza sociala mult mai dezvoltata. De asemenea, sunt mai putin probabil supuse stresului si anxietatii de zi cu zi.
“Exista o teorie care sustine ca persoanele care sunt implicate intr-o relatie de dragoste in viata de zi cu zi, pot experimenta schimbari la nivel neuro-hormonal care au efecte pozitive asupra organismului, inclusiv asupra sistemului vascular” a declarat Julie.
“Acest fapt nu a fost dovedit, dar ideea este ca a fi intr-o relatie pozitiva poate avea efecte pozitive si asupra sistemului vascular, pentru o perioada lunga de timp” a spus Damp. Medicul cardiologist si-a sustinut punctul de vedere prin intermediul unor studii care au aratat ca relatiile conflictuale sunt asociate cu un risc mai mare de aparitie al bolilor cardiace.
“Datele sugereaza ca a fi implicat in orice fel de relatie apropiata si pozitiva are o multime de efecte pozitive asupra sanatatii tale” a completat Damp.
Daca iubirea de aproape a fost pentru mai bine de 2000 de ani o “cale spre fericire” propusa doar de religie, astazi se pare ca vin si cercetatorii sa sustina acelasi punct de vedere. Nu ne ramane decat sa ne conformam si sa urmam cel putin indemnul lui Freud caruia i s-a parut echitabil sa transforme povata “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!” in “ Iubeste-ti aproapele atat cat aproapele te iubeste pe tine”.
Sursa: http://www.psiho.eu/?p=162.

ceea ce mi-a atras atentia a fsot tocmai comentariu partinitor al lui GreenDragon si anume ca: “Cand esti indragostit, te afli stare de permanenta crestere energetica. In consecinta, atragi evenimente pozitive si ai parte de mai putine evenimente negative. De aceea, se spune ca pe indragostiti nu-i calca niciodata masina, oricat de aiurit s-ar comporta.”

asa ca… Iubiti-va oameni buni!!!

Snobismul la romani

            De mult ori m-am intrebat de unde vine snobismul poporului roman? Ce-i face pe romani sa fie atat de lipsiti de vlaga, traire si originalitate? De ce ne afundam si mai tare in neantul pe care noi insine ni l-am creat pentru a scapa de aceasta rusine? De ce ne-am transformat din oameni originali si plini de simplitate in devoratori de culturi a altor popoare? Oare cultura noastra nu ne mai atrage deloc? E drept ca avem o cultura rasuflata care nu s-a mai imbunatatit cu nimic de acum zeci si sute de ani dar totusi e cultura noastra; buna sau rea noi am creeat-o si nu invers. Ne sugrumam lexicul  folosind lexicul altor popoare, ne ingropam limba in voie sub mormanul de cuvinte englezesti, frantuzesti… Intra-adevar este o moda, dar daca moda presupune uitarea si neglijarea unei culturi mai bine traim “demodati” ca si pana acum. Nu ne-a tras nimeni de maneca sa ne arate piatra filosofala! Nu ne-a dat nimeni in cap cu dictionarul englez-roman si francez-roman, obligandu-ne sa ne inlocuim cuvintele! Pana unde putem merge cu aceasta inconstienta care ne transforma in hibrizi? Unde se duce si ce o sa se aleaga de puritatea noastra ca popor si cultura? Cum poti sa iubesti un popor fara cultura chiar daca e poporul tau? Singurul obicei care mai e din cand in cand reinviat e ritualul painii si sarii; cu el ne primim oaspetii si tot cu el ii dam afara daca nu ne convin. Oare nu putem folosi acest ritual si pentru a inceta aceasta iubire de culturi moarte (pentru ca necrofilie nu cred ca se cuvine inca sa o numesc). Ce s-a ales de cultura si obiceiurile Marii Britanii, dar de cele ale Americii? Va amintiti ca America sa aiba alte obiceiuri in afara de Halloween sau St. Valentine’s Day? Si daca acestea exista sunt ele reprezentative pentru cultura americana, daca nici macar americanii nu dau doi bani pe ele? Mai bine am darama manastirile din nordul Moldovei si am construi faculatati romano-americane; pentru un popor de snobi cum suntem cred ca ar fi mult mai importante si ar avea mai multa cautare. Bun, avem monumentele, nu vrem sa le daramam, credem inca in ele, dar nu facem nimic cu si pentru ele… cred ca mai bine e sa le lasam sa se prabusheasca singure si ca de fiecare data sa dam vina pe altcineva (pe comunisti, teroristi, pe natura care a rupt orice tratat de comuniune cu romanul)… vom gasi un vinovat; de fiecare data gasim unul. Si atunci-revin-de ce nu intampinam lexicul si cuvintele straine care tind sa ne distruga limba cu paine si sare… cu mai multa sare ca sa vada ca nu sunt bine primite si sa plece singure (daca se poate sarea sa fie iodata !) Sa deschidem la fiecare colt brutarii ca atunci cand simti ispita ca te ameninta cu folosirea unui cuvant pe care tu ca roman dedicat culturii tale nu doresti sa il folosesti, sa te duci la cel mai apropiat butic si sa ceri paine si sare fina… Trei paini si un pachet de sare fina in cazul in care ispita nu te lasa…

Traiesc cu o anumita convingere ca suntem un popor de oameni darnici si buni (de fapt asa am fost intotdeauna) daruindu-ne cultura fara a cere in schimb decat cateva cuvinte  pe care sa le putem folosi din cand in gand. Sa renuntam la noi cu nonsalanta ca si cum nu am fi existat si ne-am fi nascut direct… straini. Este adevarat ca viitorul nostru nu e roz… nici macar negru nu stiu daca e (exista ceva mai negru decat  negrul?); nici trecutul nu a fost roz… ci mai degraba sangeriu. Asa ca decat sa te renegi si sa fii scarbit de tine ca neam, stiind ca si tu pe buna dreptate ai  «conlucrat » la propria-ti destramare, mai bine deschizi larg fereastra, spui macar prima strofa din «Desteapta-te, romane » (si poti sta linishtit ca nimeni nu e atat de perfect incat sa stie toate strofele-si-ar prelungi intuil sfarsitul!) te arunci pe geam si fii convins ca il locul in care cazi nu o sa rasara o fantana ca cea a mesterului Manole, ci o sa se vada zbrobite cele trei paini si pachetul de sare fina pe care le-ai luat cu tine…

Orfani intr-un popor de orfani

Romania este o tara care trece din dezastru in dezastru… Urasc romanul din mine dar nu sunt un antiroman; antiroman este cel ce nu realizeaza prin ce trece aceasta tara, este acela care nu-si da seama ca de un secol traim o subistorie, ca ne vor inghiti vremurile si nu vom mai putea face nimic pentru a ne salva. Nu sunt un tradator; tradator e cel ce nu accepta aceste lucruri… Sunt dezgustat de tot ceea ce inseamna indiferenta pentru istoria acestei tari. Respiram istoria altor natiuni pana la sufocare, omorand istoria noastra; copiem, plagiem dar nu facem nimic original. Pe parcursul intregii noastre istorii doar am aparat si am pastrat dar nu am facut nimic care sa ne scoata pentru totdeauna din umbra, din anonimat. Ar trebui sa ne slujim in continuare neputinta si sa credem ca ni se cuvine totul doar pentru  simplul fapt ca respiram. Toata viata nostra de un secol incoace nu am facut altceva decat sa ne dam seama ca nu am realizat nimic. Ni s-a spus de atatea ori „aparatori ai latinitatii in Balcani”, ”o oaza de latinitate intr-o mare de slavi”, ”un dig impotriva slavismului”, ”pastratori ai traditiilor latine”…

Bun! Ni s-au spus aceste lucruri… dar la ce ne folosesc aceste lucruri cand noi nu suntem capabili sa demonstram tuturor de ceea ce suntem in stare? Istoria noastra zbuciumata este o explicatie dar nu este o scuza. Comunismul (cu tirania si teroarea sa) ar fi trebuit sa ne indarjeasca si mai tare impotriva acestei istorii mizere in care suntem si astazi cufundati si nu sa ne afunde intr-un fel de Nirvana romanizata. Sunt scarbit de tot ceea ce iseamna a fi roman; sunt dezgustat de rusinea pe care trebuie sa o port si pe care, involuntar, o voi transmite mai departe… Atunci cand ai ocazia sa vizitezi o natiune-straina de a ta – te identifici fara sa vrei cu romanii care sunt acolo… iar acest lucru nu iti face deloc placere! Daca ai incercat tot ce era posibil si nu ai reusit sa faci nimic pentru aceasta tara, sinucide-te! Nu mai are rost sa porti in spate si rusinea altora.

            Cum mai poti fi mandru de poporul tau in asemenea conditii? Tot timpul ne-am multumit cu putin, mandri de a nu fi nimic. Oare nu ne-am saturat sa tot inspiram mila si sa traim din ea? Suntem o tara care crede in Dumnezeu; dar unei tari care crede in Dumnezeu viitorul nu-i mai poate aduce nimic.

Singurul lucru care a ramas nedegradat in istoria acestei tari este taranul roman. De cate ori imi este dat sa privesc taranul roman imi place sa vad inscrise in ridurile fetei lui toate golurile dureroase si toate esecurile  din istoria acestei tari. Prin taranul roman asist neputincios la spectacolul prabusirii unei natiuni: natiunea mea – o natiune in care nimicurile traiesc nimicuri! Cand va reusi acest popor sa ridice fruntea sus? In jos am tot privit de cand ne-am nascut.

Romania este o tara careia ii place sa-si bata joc de ea insasi: isi rade in fata pentru fiecare esec dus la bun sfarsit si se dispretuieste pe sine de prea multe ori. Traim cu totii un destin de tara ingenuncheata, un destin de tara ce si-a ros genunchii cersind mila altor popoare. Suntem un popor caruia i-a placut sa vegeteze… Precum pentru o planta totul se face peste ea si peste vointa ei, asa si romanul! Totul s-a facut peste el. Apartinem fara vointa destinului mizerabil al culturilor mici! Vazuta de alte tari, Romania este o tara calduroasa, cu oameni prietenosi iar daca nu ai trai in ea ai fi tentat sa ceri imediat azil. Nimic mai gresit pe aceasta lume decat sa fii roman. Romania este sarpele crescut la sanul Europei. Desi este o tara tanara, Romania da semne de batranete si lancezeala… In loc de a-si implini visele, mangaie vise. Ce s-ar intampla daca romanul cu tot ce il defineste ca ins si ca natie ar dispare? Va fi oare alta istoria acestei tari? Iar daca nu ne iese din prima, incercam sa ne sinucidem!

Astia suntem noi: cautam cu disperare o urma de drum dupa care sa ne ghidam! Incerc sa-l parafrazez pe Gheorghe “Imi pare rau Romania… esti in aer!” si in acelasi timp incep sa-i dau dreptate lui Mircea Badea desi nu-l suport… Traim in romania si asta ne ocupa tot timpul!